Lumini in departare si in rest... intuneric. Laurentiu isi priveste in geamul trenului reflexia, intrerupta din cand in cand de luminite ce rasar din intuneric. Deseori se intreaba de unde vin acele luminite, or fi case, or fi masini... Din cauza luminii de pe culoarul trenului, bezna de dincolo de geam pare si mai neagra.
Laurentiu are castile in urechi. Asculta muzica. Vecinii lui de compartiment, un domn si doua doamne trecute de varsta a doua, sunt deja in lumea viselor. Lui Laurentiu nu ii este somn, desi e aproape miezul noptii. Sta cu castile in urechi si priveste in gol pe geamul trenului.
E doar el pe culoar, dar deodata cineva il atinge pe brat. Laurentiu tresare, ca intr-o usoara spieratura. Langa el este o femeie.
- Imi cer scuze, imi dati voie sa trec?
- Aaa... da, desigur, raspunde Laurentiu facandu-i loc femeii sa treaca, moment in care ii simte parfumul inundandu-i simturile. Un parfum nu foarte puternic, dar suficient de intens ca sa il ameteasca putin.
Laurentiu o priveste cum se indreapta spre toaleta de la capatul culoarului, urmarindu-i formele ce se unduiesc in fluiditatea miscarii.
Dupa cateva minute, femeia se intoarce de la toaleta. Din nou Laurentiu ii da voie se treaca, dar de data asta profita de moment pentru a-si arunca ochii in bustul ei, nu extrem de generos, dar suficient de tentant.
Femeia trece de Laurentiu, dar spre surprinderea lui nu se intoarce in compartiment ci ramane pe culoar, la vreo cinci metri de el.

