“Cine are bani comandă muzica” este principiul monopolist după care funcţionează capitalismul în România. Într-o crâşmă sunt doi oameni care comandă muzica: patronul şi clientul care dă mai mult. În crâşma din România este uneori greu să îi diferenţiezi pe cei doi şi auzi doar muzica, fără să ştii cine a comandat-o.
Stenogramele discuţiilor lui Vântu cu mai mulţi jurnalişti din trustul Realitatea reprezintă o monstră despre cum se face presă în România, nu peste tot, doar acolo unde mogulul este român, are interese financiare în România, iar publicaţia are o influenţă suficient de mare asupra feliei de public spre care este ţintită. Această „nişă” de publicaţii, descrisă mai sus, reprezintă însă 99% din ceea ce percepe poporul român ca fiind presa.
Din învăţăturile lui Vântu către „ostaşii” sau chelnerii săi din trustul Realitatea am reţinut multe fraze memorabile, dar una imi dă fiori: „E momentul delicat chiar în acest moment : vreau să-mi angajez o trupă de copii de 19, 20, 21 de ani, care să nu aibă niciun fel de prejudecată sau rahat la creier, oameni care înţeleg exact ce timpuri străbatem”. Subordonarea pe raţiuni economice nu este suficientă aşadar, „ostaşii” trebuie să fie îndoctrinaţi. „Rahatul la creier”, care înseamnă în primul rând conştiinţă, din ceea ce se deduce de mai sus, trebuie curăţat.
În crâşma, care este mass-media românească, nu întotdeauna comandă crâşmarul. Unul dintre clienţii cărora le place să comande muzica este chiar premierul Emil Boc. Prezent săptămâna trecută la o emisiune de la TVR...
citeşte editorialul integral
0 comments: