Cele patru suplicii ale vietii. Timpul

O statie de metrou, aglomeratie si zgomot. Un suierat infundat se aude venind de la capatul scarilor ce dau spre peron. Oamenii incep sa grabeasca pasul, unii chiar sa alerge. Printre alergatorii urbani se afla si Valentina, care sprinteaza ca un adevarat atlet pe tocuri pentru a prinde metroul.

La un moment dat insa sprintul ei este blocat de niste lenesi care urca agale scarile in sens invers, sunt lenesii care tocmai au coborat din metrou. Valentina incearca sa isi faca loc printre ei. A ajuns la peron. Aproape a reusit, dar deodata parca se izbeste de un zid. Impactul este puternic. Valentina se dezechilibreaza si cade.

"Atentie! Se inchid usile". Valentina este prabusita pe gresia murdara a peronului, iar metroul se pune in miscare. Incepe sa se resimta. S-a lovit la sold si putin la mana, dar nu simte durere, ci mai mult amorteala.

Deasupra ei vede o mana. O mana intinsa.

Cele patru suplicii ale vietii. Uitarea

O banca, frunze de toamna si un lac. Un parc, oameni si caini. E duminica. Andrei sta pe banca. O asteapta pe Laura. A sosit mult mai devreme si acum priveste cum oamenii si cainii trec prin fata bancii lui, cu vedere spre lac, calcand in mers covorul de frunze de toamna ce s-a asternut peste trotuarele din parc.

Andrei isi scoate o carte din geanta si incepe sa citeasca. Cuvintele se pierd insa dupa cateva paragrafe, iar Andrei ramane cu ochii in carte, dar cu mintea departe. Gandurile-i ratacesc ca frunzele de toamna.

O frunza, doua, trei... Andrei a inceput sa numere frunzele care cad. A uitat de carte complet.

- Buna Andrei! Ce mai faci? Citesti sau numeri frunzele?, se aude o voce parca purtata de vant, fara o sursa precisa.

Andrei, intrerupt din reverie, priveste in jur pentru a identifica vocea. Nu vede pe nimeni.

Cele patru suplicii ale vietii. Iubirea

"Tes souvenirs se voilent/Tu vois passer le train/Et la blancheur des voiles/Des femmes tenant un fils/Et l'odeur du jasmin/Qu'il tenait dans ses mains/Au Café des Délices... Yalil yalil abibi yalil/ Yalil yalil abibi yalil" rasuna vocea lui Patrick Bruel intr-o cafenea de la malul marii. Nu, nu e vorba Marea Mediteraneana ca in melodie, fiindca nici cafeneaua nu este "Cafe des Delices", ci doar o cafenea obisnuita si cam prost decorata de pe malul Marii Negre, aproape de portul din Constanta.

Stefan isi soarbe cafeaua, cercetand din cand in cand telefonul. Telefonul sau se incapatineaza sa ramana mut. Intarzie. "Of... femeile astea, de ce oare cred ca nepunctualitatea e o conditie sine qua non pentru prima intalnire?" se intreaba el in gand.

Se uita la ceas. E 7 si 10 minute. Observa care are o zgarietura pe cadranul ceasului, dar nu stie de cand sau cum l-a zgariat. Continua sa priveasca pentru cateva secunde cum penele ceasului se misca, parca pe furis, masurand trecerea timpului.

- Am sosit, se aude o voce.

Cele patru suplicii ale vietii. Indiferenta

Este marti si primavara, ba nu... e joi. Mda... e joi si e toamna. De fapt, e luni si e iarna. In fine, oricum nu conteaza, caci toate zilele sunt la fel. E ora 5, iar Paul tocmai a terminat programul de munca si trebuie sa se grabeasca spre casa ca sa continuie cu alta munca, un fel de second job.

Alearga spre tramvai. O domnisoara ii taie calea. E posibil sa fie foarte frumoasa. Paul nu are insa timp sa o priveasca atent si apuca doar sa observe ca e 'buna'. Obiectivul lui numarul unu e acum tramvaiul. A reusit, a urcat chiar inainte ca vatmanul sa ii inchida usa in nas, prin puterea 'divina' cu care a fost investit, ca stapan al portilor cu inchidere pneumatica.

Tramvaiul porneste cu o smucitura puternica. Se pare ca vatmanul se crede din nou Schumacher. Paul strange cu putere bara de fier lipicioasa ca sa invinga inertia si aproape isi lipeste fata de geam privind afara, in gol. Dupa putin timp...

- Salut! Ce mai faci?

...

- Salut! Ce mai faci? repeta aceeasi voce.

Pare o voce de copil. Paul isi intoarce privirea. In spatele lui e o fetita. Nu ii da mai mult de 7-8 ani. Poate nici atat.