Trebuie să ne iubim ţara sau doar trebuie să ne iubim?

Trebuie să imi iubesc ţara? Măcar de 1 decembrie ar răspunde unii care şi-au scos steagurile de la naftalină şi le-au fluturat prin oraş. Dar chiar trebuie să ne iubim ţara? Chiar trebuie să ne punem mâna la inimă când ascultăm imnul? Chiar trebuie să ne simţim datori faţă de patrie?

Aceste întrebări deranjează şi reprezintă poate o trădare supremă pentru cei care sunt patrioţi fanatici şi care se pot mândri doar cu faptul că au rămas în ţară, dar trebuie puse, măcar de Ziua Naţională.

Viaţa unui om este dictată de o serie de sentimente: ură, frică, dispreţ, laşitate, indiferenţă, curaj, iubire etc. Patriotismul l-am putea integra la sentimentul de iubire. Este însă patriotismul un sentiment pur? Nu. Nu este. De ce? Pentru că este un sentiment educat. 

Suntem educaţi să fim patrioţi. Dacă nu am primi această educaţie, nu am deveni niciodată patrioţi. Singurele sentimentele pure sunt cele care vin din natura umană: iubirea faţă de o altă persoană (sexuală sau nu), dorul de casă, empatia ş.a. Tot ceea ce ne face umani. 

Patriotismul nu are cum să fie un sentiment pur deoarece nu este un sentiment primar. Statul nu exista atunci când omul a început să aibă raţiune şi sentimente. 

Şi atunci ce este patriotismul pentru cei care spun în mod sincer că îl simt? Este iubirea faţă de neam, sau iubirea faţă de neamuri: tată, mamă, fiu? Cei care au murit în războaie au murit pentru un ideal, pentru un concept abstract precum e statul, sau au murit pentru a-şi proteja propria casă şi familie?

În opinia mea, nu este nevoie să fii patriot pentru a fi un om demn, un om cu identitate. Identitatea ta este ceea ce faci şi gândeşti şi prin urmare identitatea ta nu are ţară. Cred că mai important decât să spunem că ne iubim ţara şi să fie o minciună pe care şi noi să o credem este să ne iubim unii pe alţii, sincer şi în cantităţi mari.

La revedere, presă!

"Stay hungry! Stay foolish!" este probabil cel mai bun îndemn pentru o viaţă plină. Acest îndemn a fost rostit de Steve Jobs cu ceva timp înainte să moară, dar eu l-am urmat, poate inconştient, înainte de asta. De aceea, acest text este ultimul articol de opinie pe care îl public din postura de jurnalist.

Criticii nu au schimbat niciodată ceva, criticii nu au schimbat niciodată lumea, nici măcar lumea lor. Criticii există doar pentru a-i ajuta pe creatori. Criticii sunt de fapt o invenţie a creatorilor şi sunt foarte necesari. Eu nu mai vreau însă să fiu un critic, vreau să fiu un creator.

 

Mi-am dat demisia de la ImpactNews, după ce aproape 3 ani am slujit ca redactor-şef la această publicaţie. Mi-am dat însă demisia şi din meseria de jurnalist şi deci... mi-am dat demisia din meseria de critic.

 

ImpactNews mi-a fost o publicaţie dragă, unde am învăţat, unde am crescut şi unde am construit. Îi mulţumesc Corinei Drăgotescu pentru că m-a ales şi ţin să-i aduc mulţumiri şi lui Eugen Chelemen pentru că m-a recomandat. Le mai mulţumesc celor două femei extraordinare care m-au învăţat presă: Clarice Dinu şi Roxana Preda. Totul a început acum 4 ani de zile.

Voi continua să public săptămânal articole de opinie pe ImpactNews.ro, dar nu vor mai fi critice, deoarece începând de mâine nici eu nu voi mai fi un critic.

Presa nu a fost pentru mine o alegere proastă. A fost o alegere, care acum nu îmi mai satisface curiozitatea şi deci nu pot să rămân "hungry" şi "foolish". Vă îndemn şi pe voi, cititorii mei, să faceţi doar ceea ce vă place şi ceea ce vă ţine mereu curioşi.

Luzarii din strada

Ce nu inteleg eu din tot ce se intampla acum este de ce tinerilor le pasa ce fac politicienii.

Destinul lor nu ar trebui sa depinda deloc de agenda politica. Atata timp cat nu se desfiinteaza democratia, libertatea de miscare si de initiativa eu nu inteleg de ce Boc, Basescu, Ponta, Antonescu sau Iliescu va afecteaza viata dragilor.

Sunteti liberi sa va deschideti afaceri, sa va dezvoltati pe diferite domenii, iar asta nu tine de politicieni ci doar de voi, de capacitatile voastre.

Daca esti inteligent ar trebui sa te doara in fund de orice decizie politica, daca esti cu adevarat capabil politica nu ar trebui sa iti afecteze viata.

Vrei sa castigi bine, nu te complace sa lucrezi la stat, vrei pensie mare la batranete asigura-ti un cont privat inca de pe acum. Parintii nostri nu au putut face asta, dar noi putem.

Si totusi, de ce ne mai pasa? Iesiti in strada fiindca nu aveti autostrazi, iesiti in strada fiindca nu aveti servicii medicale de calitate nici macar daca sunt platite, iesiti in strada daca se incalca democratia.

Daca iesiti in strada si va plangeti de salarii si peste ani de pensii, atunci imi pare rau, dar sunteti niste luzari.

Yes, Steve. We are hungry. We are foolish

Este ciudat cum moartea ne indică valoarea reală a vieţii noastre pentru societate. Steve Jobs a fost un om al cărui job era să schimbe lumea şi a reuşit, dar lumea a aflat abia acum, după moartea lui. Majoritatea celor care citesc zilele acestea nenumăratele articole de presă pe subiectul morţii sale, nu ştiau înainte cine este Steve Jobs.



Imaginea de mai sus circulă zilele acestea pe internet. Mesajul ei este destul de clar. Sute de mii de oameni mor în fiecare an în ţări din lumea a treia, din motive care poate nu ar trebui să mai existe pe o planetă unde tehnologia revoluţionară a lui Steve Jobs a devenit aproape banală.

De ce deplângem moartea unui om şi rămânem indiferenţi la moartea a milioane? Aceasta să fie însă întrebarea corectă?

citeşte mai departe

"Crazy, Stupid, Love" cu stupid people

Am fost la un film. Un film comercial. O comedie romantica. Ok, ok... recunosc. Am fost la "Crazy, Stupid, Love". Simteam nevoia de ceva light.

Ma asteptam ca filmul sa fie unul mediocru, speram insa sa vad cateva faze comice si sa ma relaxez. Publicul nu m-a lasat, din nou.

Poporul asta e imbecil rau, pe bune! Au ras ca idiotii la toate fazele banale si la scenele putin erotice se auzea cate o onamatopee sugestiva. Singura gluma faina din tot filmul a fost una referitoare la Steve Jobs (personajul principal se cam imbraca la fel ca Steve Jobs), dar tocmai la aia nimeni nu a ras. Am inceput sa rad singur ca 'prostul' si am atras cateva priviri suspecte.

Poate ca multi s-au intrebat "Who the fuck is Steve Jobs?" si spunand asta cred ca ii complementez pe cei din sala, fiindca in naivitatea mea cred in abilitatea lor de a-si pune intrebari sau de a fi curiosi.

Nu este prima oara cand mi se intampla asta, dar m-am decis sa fie ultima. De acum incolo nu o sa mai merg la cinema, decat la filme gen "Pina", la care sunt prezenti maximum 20 de oameni in toata sala. Restul filmelor, pe cele comerciale, o sa le vad de acasa.

Regele Solomon îşi schimbă coroana pentru a păstra regatul

Vă mai aduceţi aminte de pilda „Judecata lui Solomon”? Un alt Solomon autohton, fostul primar-puşcăriaş al Craiovei, Antonie Solomon, este protagonistul ultimului transfer din Liga I a politicii româneşti. Antonie Solomon a anunţat, luni, că va candida la viitoarele alegeri pentru Primăria Craiovei din partea UNPR.

Acest anunţ este oarecum surprinzător deoarece nu se ştia dacă Antonie Solomon şi-a dat sau nu demisia din PDL. Se pare că este vorba despre un transfer. PDL-ul se leapădă de Solomon şi i-l cedează UNPR-ului.

Este posibil ca Antonie Solomon să fi fost constrâns de PDL să-şi schimbe coroana cu una cu mai puţine karate, cea a UNPR-ului. De ce?

Acest transfer este în avantajul ambelor partide. UNPR-ul primeşte în dar un nesperat rege cu tot cu regat şi astfel îşi consolidează şansele de reuşită la viitoarele alegeri locale...

citește editorialul integral

De ce a picat România la BAC?

Eu nu am copiat când am dat BAC-ul, dar la proba de informatică i-am pus foaia mea în față unui coleg, iar profesorul supraveghetor doar a zâmbit. Paradoxal, colegul respectiv a luat la proba de informatică o notă mai mare decât mine. Se întâmpla prin 2005, un an în care foarte puțini au picat la bacalaureat, iar notele au fost relativ mari. Ce s-a întâmplat însă de atunci și până acum?

Au fost puțini ani în care procentul de promovabilitate la bacalaureat a coborât sub 70%. În 2010 , 67% și-au luat BAC-ul, iar în 2009 promovabilitatea a fost de 72%. 2011 este însă primul an în care elevii sunt dați afară din examen, în masă, ceea ce arată, într-adevăr, un surplus de exigență din partea profesorilor. Aceasta să fie însă singura cauză? Nu au putut elevii copia la fel de ușor ca în alți ani și din cauza asta 55% dintre ei au picat la examen?

De la 70% la 45% este o diferență destul de mare. Este totuși greu de crezut că în fiecare an circa 20% dintre elevi copiază la BAC. Este o cifră enormă.

Au fost subiectele prea grele? Posibil, dar întotdeauna subiectele sunt grele doar pentru cei care nu se pregătesc. Principala cauză este fără îndoială nivelul slab de pregătire al elevilor, dar pentru asta nu sunt elevii singurii vinovați.

citește editorialul integral

România, ţara copiilor şoferi

La câţiva kilometri de la ieşirea din oraşul Baia Mare, în direcţia Ţara Lăpuşului, dai de un pod şi de o plăcuţă indicând spre stânga „Dumbrăviţa”. Dumbrăviţa este o comună marmureşeană obişnuită, aşezată între dealuri şi cu vedere spre piscurile muntoase acoperite cu zăpadă uneori până târziu primăvara. Aici trebuie să reduci mult viteza, nu numai datorită drumului îngust care şerpuieşte în curbe periculoase printre casele ţăranilor, dar şi datorită faptului că ai toate şansele să dai de tractoare sau chiar de maşini conduse de copii şoferi, ştiţi voi... ăia mici, fără cabină.

Unii dintre aceşti şoferi precoce abia ajung cu picioarele la pedale şi au nevoie de perniţe sub fund ca să vadă peste volan. Traficul juvenil nu îl găsim doar în comuna Dumbrăviţa. Este o realitate cotidiană din multe comune şi sate din România. Chiar în ziua în care scriu aceste rânduri, un copil de 14 ani dintr-o comună ilfoveană a lovit cu maşina o căruţă.

Copiii de la ţară devin şoferi de mici în special din nevoie. Părinţii lor îi folosesc la muncile câmpului şi fiindcă agricultura românească de subzistenţă s-a tehnologizat îi urcă la volanul tractorului. De la volanul tractorului până la volanul maşinii e cale scurtă.

Dacă îi întrebi pe părinţi cum pot să îşi lase odrasele să conducă pe drumuri publice, aceştia răspund...

citeste editorialul integral

USL nu a câștigat alegerile în Baia Mare

Crin Antonescu și Victor Ponta au ieșit, luni, împreună, la o conferință de presă ca să își anunțe prima victorie importantă la alegerile locale, în Baia Mare. Această victorie a aparținut însă unui candidat care a demisionat din PSD și a fost dat pe urmă afară din PNL, pentru neascultare.

Candidatul USL Cătălin Cherecheș, noul primar al orașului Baia Mare, este și unul dintre cei mai mari traseiști politici ai momentului. Ales în 2008 deputat sub culorile PSD, Cătălin Cherecheș a demisionat în februarie 2010 din acest partid. După numai 3 luni de independență, Cătălin Cherecheș a devenit din social-democrat convins liberal, trecând la PNL în mai 2010, partid din care a fost dat pe urmă afară în septembrie 2010.

Evident că majoritatea votanților din Baia Mare nu știau toate aceste detalii, dar în fond chiar dacă le știau rezultatul votului nu ar fi fost influențat în mod decisiv. La nivelul primăriilor de orașe alegerile nu sunt câștigate de partide ci de personalități. Motorul de vot al partidelor nu prea dă randament în orașele mari, fiindcă și electoratul...

citește editorialul integral

Michael Jackson vs. Tălmăceanu

Încă de la cel de-al doilea război mondial românii i-au aşteptat ca pe nişte salvatori, care să-i elibereze politic, economic şi să le elibereze mintea. Americanii, că despre ei este vorba, s-au lăsat însă aşteptaţi preţ de vreo 50 de ani, dar când au venit au adus de toate. L-au adus pe Michael Jackson, J.R, Coca Cola, McDonald's şi în cele din urmă a venit şi NATO. Românii, însetaţi după cultura americană, au început să-i imite pe aceştia şi aşa au apărut Dallas-ul de la Slobozia, shaorma, comerţul cu blugi şi... Edmond Tălmăceanu.

Ne-a ieşit după cum rezultă din exemplele de mai sus un fel de imitaţie de piele, coperta seamănă, dar conţinut diferă aproape în totalitate, la fel ca dansul lui Tălmăceanu. Întreg sistemul românesc este alcătuit dintr-un şir de imitaţii nereuşite ale altor sub-sisteme străine, un puzzle cu piese care nu se potrivesc. România s-a comparat tot timpul cu SUA, atât de la înălţimea tronului de la Cotroceni cât şi de pe banca răzemată de gard de pe uliţa satului.

Evident, România şi SUA nu pot fi comparate, nu numai din punct de vedere economic, cât şi politic, administrativ şi mai ales cultural. Am fi putut însă să încercăm să-i imităm mai bine pe americani la capitolul valori şi principii.

SUA este departe de a fi un model de societate: rata criminalităţii foarte ridicată, nivel de cultură şi educaţie scăzut şi multe alte găuri negre. Americanii au însă o calitate care a fost esenţială pentru dezvoltarea lor: se lasă conduşi de elită.

Discuţia despre elite este una mult prea lungă pentru a putea fi acoperită în acest scurt text, dar poate fi esenţializată printr-o serie de comparaţii.

citeşte editorialul integral

Suntem luptători sau nesimţiţi?

„Suntem tari, suntem aici de 2000 de ani”, o replică pe care o aud adesea, deşi mult mai rar în ultima vreme, din gura concetăţenilor cu care interacţionez. Este adevărat, suntem aici, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, de 2000 de ani. Am rezistat însă , la intersecţia imperiilor, prin compromisuri. Nici nu se putea altfel, dar majoritatea compromisurilor au fost făcute cu onoare, spune istoria. ONOAREA este însă, de ceva vreme, un principiu pe cale de dispariţie în mentalul românilor, fiind înlocuit cu VALOAREA.

De la demisionez în cinci minute, la Năstase, Voicu, Ridzi, Păsat am ajuns acum prin cazul Severin să dovedim şi Europei întregi că demisia de onoare este o sintagmă străină politicii româneşti.

Fostul preşedinte german, Horst Koehler, demisiona în urmă cu mai bine de 6 luni din cauza unei nefericite scăpări de sinceritate, recunoscând în mod indirect că Germania are interese comerciale în Afganistan. În scandalul recent din Parlamentul European, cei doi „colegi de suferinţă” ai lui Severin, austriacul de dreapta Ernst Strasser şi slovenul de stânga Zoran Thaler şi-au dat demisia din PE imediat după izbucnirea scandalului. Adrian Severin a preferat să rămână. S-a mulţumit şi cu locul „de seamă” din ultimul rând, între europarlamentarii Corneliu Vadim Tudor şi George Becali, loc care i-a revenit de drept după ce a fost exclus din grupul socialiştilor europeni.

De ce nu demisionează la fel de uşor politicienii români ca cei străini? Poate că politicienii români sunt nişte luptători, care nu renunţă niciodată, care nu cedează fără să lupte până la capăt. Dacă ar fi aşa, atunci demnitarii români ar fi de lăudat, numai că demisia de onoare nu înseamnă nicidecum să renunţi la luptă ci înseamnă să îţi recunoşti vina, chiar şi numai vina de a fi implicat într-un scandal.

Scandalul are toleranţă 0 în Parlamentul European, pe când în Parlamentul din Casa Poporului scandalul este pe ordinea de zi. Lipsa de onoare a lui Severin şi a altor demnitari români aflaţi în aceeaşi situaţie face un mare rău României.

Problema cea mai mare este că...

citeşte editorialul integral

Viaţa unui român - 1000 de euro, demisia lui Boc - nepreţuită

Emil Boc a faultat din nou poporul român, dar nu va primi nici de această dată roşu. "Nu se pot face acte de caritate pe bani publici. Trebuie să existe un echilibru atunci când este vorba de utilizarea banului public", a spus Emil Boc comentând despre taxa percepută cetăţenilor români stabiliţi în Japonia pentru a se întoarce acasă cu avionul Tarom plecat în misiune umanitară. Românii din Japonia au nivel de trai bun, îşi permit să plătească biletul, l-a completat ministrul de externe, Teodor Baconschi.

Declaraţiile de mai sus nu ar avea nevoie de nici un fel de comentariu, ele pot fi urmate doar de demisia celor doi demnitari, asta într-o societate europeană condusă de principii corecte. Cum demisia nu a venit din partea niciunuia dintre cei doi, tot ce ne-a rămas este să comentăm, ca de obicei. Să comentăm aşadar!

Să începem cu lucrurile care nu pot fi interpretabile. Să începem cu Constituţia. Articolul 17 din Constituţia României spune clar: „Cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român şi trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile, cu excepţia acelora ce nu sunt compatibile cu absenţa lor din ţară.” În cazul Japonia, statul român nu a fost protector ci a acţionat ca un agent de turism care, în bunătatea şi solidaritatea sa, le-a oferit cetăţenilor români discount pentru a le salva viaţa.

Teodor Baconschi a explicat că situaţia din Japonia nu prezintă un pericol iminent pentru viaţa românilor de acolo, aşa cum s-a întâmplat în Libia, deşi arhipeleagul nipon este în faţa unui dezastru nuclear. Domnul ministru are însă dreptate, radiaţiile nucleare nu te ucid pe loc ca glonţul, ci încet, dar sigur.

Ciudat este însă că...

citeşte editorialul complet

Ce ne ucide mai repede la cutremur?

Dacă România ar fi în aceeaşi situaţie apocaliptică a Japoniei, românii ar fi un popor pe cale de dispariţie sau, în caz fericit, am deveni un popor exclusiv de căpşunari, asta dacă românii plecaţi la muncă în Italia şi Spania s-ar întoarce să repopuleze spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Fenomenul care aproape ne condamnă la extincţie este corupţia, care în caz de calamitate devine criminală.

Dacă România ar fi în aceeaşi situaţie apocaliptică a Japoniei, românii ar fi un popor pe cale de dispariţie sau, în caz fericit, am deveni un popor exclusiv de căpşunari, asta dacă românii plecaţi la muncă în Italia şi Spania s-ar întoarce să repopuleze spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Fenomenul care aproape ne condamnă la extincţie este corupţia, care în caz de calamitate devine criminală.

Toate raporturile internaţionale (ONU, Banca Mondială, Transparency International) indică faptul că nivelul corupţiei este strâns legat de nivelul sărăciei. Potrivit raportului pe 2010 al Transparency International aproape trei sferturi din statele lumii sunt grav afectate de corupţie, iar pe podiumul corupţiei în lume se regăsesc cele mai sărace ţări: Somalia (locul 1), Birmania (locul 2) şi Afganistan (locul 3).

Cele mai mari tragedii se întâmplă în ţările sărace, deoarece acestea nu au suficiente resurse să se protejeze şi să facă faţă. Avem acum sinistra ocazie să facem o comparaţie: 2004 – un seism de 9 grade se produce în largul Oceanului Indian, urmat de mai multe valuri tsunami care ating coastele Indonezei, Thailandei, Indiei şi a altor ţări din regiune, numărul morţilor confirmaţi se ridică la peste 150 de mii; 2010 - în Haiti se produce un cutremur de 7 grade pe scara Richter, număr de morţi – în jur de 230 de mii; 2011 – cutremurul din Japonia, de 8,9 grade, urmat de tsunami, a provocat până în prezent moartea a peste 5 mii de oameni, după estimările oficiale, însă pagubele materiale provocate doar de cutremur au fost aproape infime.

Cum este în România?....

citeste editorialul integral

Avem nevoie de mai multă nuditate

PSD a dovedit recent că are potenţial, dar a venit apoi Ponta şi a stricat totul. La sfârşitul săptămânii trecute, Playboy a publicat un pictorial nud cu Roxana Golban, o tânără pesedistă din Timiş. Balerină de profesie, Roxana Golban, a demonstrat că mai există şi politicieni talentaţi, nonconformism şi frumuseţe în PSD. La scurt timp după publicarea acestui pictorial, Ponta a dat o declaraţie de presă prin care a trimis-o pe tânăra social-democrată la dracu'... în PDL, lăsând să se înţeleagă că o balerină care pozează nud artistic nu are loc în neprihănitul PSD.

Evident că această reacţie sau o reacţie similară ar fi avut-o orice lider de partid, nu numai Victor Ponta, deoarece toţi politicienii când vine vorba de biserică şi sex se dau habotnici şi neprihăniţi, aproape virgini.

Vina nu este numai a lor. Vina este în mare măsură şi a noastră. Noi ne modelăm propriii politicieni, sau mai bine zis ei se modelează după chipul şi asemănarea noastră. Dacă în Grecia antică nu era mare lucru dacă un politician recunoştea că îi place să o facă în trei şi câteoadă şi cu bărbaţi...

citeşte editorialul integral

3 motive sa nu sarbatoresti Valentine's Day

Valentine's Day sau Ziua Indragostitilor este una dintre cele frumoase sarbatori din cursul anului, fiindca sarbatoreste cel mai frumos lucru de pe Pamant: iubirea! Ce frumos! pacat ca e doar o iluzie.

Deci sa lasam prostiile si sa va spun cele 3 motive pentru care nu ar trebui sa sarbatoriti Valentine's Day sau Dragobetele.

1. Toti il sarbatoresc.

2. Valentine's Day este dovada faptului ca suntem o specie de tampiti si ca putem fi manipulati extrem de usor. Ni se spune: "Cumparati flori acum si faceti-le cadouri partenelor voastre".

3. Cel de-al treilea motiv este si cel mai important. Valentine's Day nu sarbatoreste de fapt iubirea ci sarbatoreste iubirea din datorie. E Valentine's Day, deci sunt dator sa ii iau o floare prietenei mele, sunt dator sa o scot in oras, sunt dator sa ii fac un cadou s.a.m.d

Femeile de Valentine's Day ar trebui de fapt sa le dea cu florile in cap barbatilor, fiindca dintre toate zilele din an, Ziua Indragostitilor este ziua in care sunt cele mai mari sanse ca gestul iubitilor lor de a le oferi flori sa fie unul fals, constrans de context. Deci Valentine's Day este intr-o anumita masura si ziua minciunii si iluziei.


Inchei prin a spune ca Valentine's Day este o zi ce ar trebui comemorata si nu sarbatorita, fiindca dovedeste cat de putin capabili suntem noi oamenii sa iubim cu adevarat. Avem nevoie de "o ocazie in plus", dupa cum se spune, de a ne arata iubirea. De ce nu exista si Ziua Sexului?

Basescu intra in precautie cu FMI impotriva USL

„Am reușit! Economia s-a stabilizat” a fost mesajul principal al preşedintelui Traian Băsescu de duminică când a anunţat că România nu mai are nevoie de ultima tranşă de la FMI, pivniţele BNR-ului fiind pline până la refuz. Traian Băsescu a mai transmis însă indirect un mesaj de victorie important: Am reuşit! Am găsit o armă electorală împotriva USL – acordul de precauţie cu FMI.

Acordul de precauţie pentru care Traian Băsescu a insistat atât de mult are un dublu rol: precauţie economică şi precauţie electorală. Prin acest acord de precauţie Traian Băsescu şi PDL vor încerca să contracareze valul de promisiuni electorale ale Uniunii Social Liberale, cel mai probabil, singura formaţiune ce va mai avea un strop de credibilitate în faţa electoratului la alegerile din 2012.

Strategia este simplă. Cei de la PDL nu mai au nici o şansă să mizeze pe promisiuni electorale nefondate, deoarece în condiţiile actuale nici măcar nucleul greu al partidului nu îi va mai crede şi prin urmare vor lupta să-i decredibilizeze pe cei de la USL. Astfel, PDL-ul se va afişa ca partidul realist, iar pe cei de la USL vor încerca să-i dovedească ca fiind mincinoşi arătând cu degetul spre Monitorul Oficial, acolo unde Traian Băsescu a declarat triumfător că va fi afişat acordul de precauţie cu FMI.

PDL-ul mai are o armă la îndemână – modificarea legii electorale...

citeste editorialul integral

Vanghelie si axa Washington-Londra-sectorul 5

Vizita lui Marian Vanghelie la Washington este un moment istoric, fiind primul oficial român ales de popor care efectuează o vizită oficială în capitala SUA, de la începutul administraţiei Obama. Astfel, primarul sectorului 5 i-a luat-o înainte preşedintelui Traian Băsescu.

Desigur, nu putem compara vizita unui primar de sector cu cea a unui preşedinte de ţară, dar oricum am interpreta vizita lui Vanghelie la Washington, concluzia este aceeaşi: Vanghelie a ajuns departe!

În ciuda imaginii sale, Marian Vanghelie este, în prezent, unul dintre cei mai inteligenţi oameni politici din România. Marian Vanghelie a mutat, aproape întotdeauna, corect pe tabla de şah a politicii româneşti, în pofida profilului său de jucător de table.

citeşte editorialul complet

2011, anul ieşirii din UE

In seara de Revelion, la trecerea din 2006 în 2007, Traian Băsescu le ura românilor bun venit în Uniunea Europeană. În urmă cu un an, tot de Revelion, acelaşi Traian Băsescu le promitea românilor că 2010 va fi anul în care ţara va ieşi din criză. În 2011, Traian Băsescu ar fi trebuit să apară pe scenă, chiar şi neinvitat, şi să ne spună că România trebuie să iasă din UE.

De ce trebuie România să iasă din UE? Fiindcă de când am aderat autorităţile române au operat doar schimbări tehnice şi nu de fond. Au schimbat formulare, au modificat pe ici pe colo articole de legi fără efecte majore şi au înfiinţat instituţii pe care le-au desfiinţat ulterior tocmai fiindcă acestea începuseră să lucreze pe fond şi nu numai de formă, un exemplu în acest sens fiind ANI. Corupţia însă a rămas, sistemul clientelar s-a întărit, termenele date proceselor din justiţie s-au prelungit, iar peticele de autostrăzi leagă doar şantiere.

Ultimul eşec al României, refuzul Franţei şi Germaniei de a ne primi în spaţiul Schengen, se datorează tocmai acestei diferenţe esenţiale între formă şi fond. România a luat poziţie faţă de acest refuz, argumentând, prin preşedintele Băsescu, că a îndeplinit condiţiile tehnice, iar cele...

citeşte editorialul integral

Politicienii fac mai mult rău când tac, decât atunci când spun prostii

Guvernul pare a fi în România o zonă crepusculară, unde odată ajunşi politicieni muţesc. În ultima vreme, de fiecare dată când se iau decizii importante în Guvern miniştrii intră în silenzio stampa, aşa cum s-a întâmplat şi la ultima piesă jucată pe tema concediului maternal.

Să luăm exemplul ministrului Gheorghe Ialomiţianu. Pe vremea când era un simplu deputat PDL de Braşov, Gheorghe Ialomiţeanu se bătea pe TV mai ceva ca Alin Popovici acum. Odată ajuns ministru, Gheorghe Ialomiţianu a devenit taciturn şi foarte discret. Toţi politicienii din România, de altfel, în momentul în care ajung în scaunul ministerial devin scumpi la vorbă. Puterea îi transformă pe unii din oameni disperaţi după declaraţii de presă în oameni care nu mai răspund la telefon jurnaliştilor.

Scriam în comentariul precedent, „Politica specialiştilor”, că specialiştii sunt cei care guvernează ţara şi nu politicienii. Politicienii au însă un rol extrem de important şi anume acela de interfaţă între specialişti şi popor. Politicienii au rolul de a-şi asuma, garanta şi explica politica iniţiată de specialişti publicului larg, adică celor care i-au votat.

Deşi în sociologie se spune că şi tăcerea este o formă de comunicare, este...

citeste editorialul integral

Politica fără politicieni

Cine conduce lumea? Răspunsul la această întrebare nu este nici Obama, nici Putin, nici Hu (preşedintele Chinei), nici toţi împreună. Lumea este condusă întotdeauna din umbră. Deşi sună a teorie conspiraţionistă, acest fapt este o realitate uşor de probat. Dar România? Cine conduce România?

Şefii de stat, şefii de guverne, politicienii în general sunt doar nişte clovni a căror principală misiune este să fie populari şi să fie folosiţi de cei din umbra lor pentru a promova o anumită politică. Politicienii reprezintă de fapt doar interfaţa Puterii.

Strategiile şi deciziile în guvernarea unei ţări sunt luate de oameni ale căror feţe le vedem extrem de rar la televizor sau chiar deloc şi care se numesc generic „specialişti”. Specialiştii iau diverse forme: consilier, secretar de stat, subsecretar de stat şi alte funcţii mai mici.

În aceste condiţii ne-am putea pune întrebarea de ce mai avem nevoie de politicieni. Am putea alege direct specialiştii şi astfel am elimina un intermediar destul de costisitor. Nu putem alege direct specialiştii, fiindcă atunci ar deveni politicieni.

Politicienii sunt aşadar extrem de importanţi pentru că sunt în acelaşi timp instrumentele, dar şi garanţii decizilor luate de specialişti. Grosso modo, sistemul politic democratic funcţioneză în felul următor: cetăţenii aleg politicienii, iar politicienii aleg specialiştii.

Cel puţin aşa ar trebui să funcţioneze, dar democraţia este scumpă şi lucrurile se complică.

citeşte editorialul complet