HOME  |  Cine sunt eu  |  Povesti  |  Povesti video  |  Filosofie  |  Poezie  |  Povesti SF |  Replici filme

Mar 21, 2009

Expresie franțuzească: ”Ești îmbrăcat ca un român”

La o țigară! am aflat de existența acestei expresii franțuzești.

La o țigară pe care eu nici măcar nu o fumam (nu fumez) ci doar inhalam fumul celorlalți, tot acest sacrificiu pentru a socializa puțin cu noii mei colegi, de la Universite Aix-Marseille I.

Vorbind cu doi colegi francezi de la atelierul de realizare documentare despre concepții și preconceptii interetnice, am aflat că francezii au o vorbă când vor să spună despre cineva că e prost îmbrăcat - "Il est habillié comme un roumain" (Este îmbrăcat ca un român).

Evident că am rămas mască când am auzit asta și i-am întrebat de unde vine expresia. Răspunsul nu a fost însă unul la fel de surprinzător, de la rromii noștri dragi, iar faptul că francezii atunci când se gândesc la români au imaginea unui tuciuriu de Ferentari imigrat pe Champs Elysees nu e deloc o noutate.

Replica a fost însă, zic eu, pe măsură - fiind puternic intrigat, le-am arătat în ziua următoare poza de mai jos, pe care o făcusem cu telefonul în timp ce așteptam autobuzul.

După așa o poză i-aș sfătui pe francezii care foloseau expresia de mai sus să înceapă să zică ”UAU ești îmbrăcat ca un român”.


Ești îmbrăcat ca un francez





4 comments:

  1. Din pacate suntem priviti si pusi in "aceeasi oala" cu tiganii carora noi le zicem rromi. Nu sunt rasist dar prea le dam liber la aceasta categorie de oameni sa plece in occident sa ne faca de ras si atunci sa nu ne miram ca suntem confundati cu ei pt ca imi aduc aminte ca scrie undeva (cred ca in Biblie):"un pahar de apa de canal aruncat intr-un butoi de vin este tot apa de canal" . In rest iti doresc numai bine, sa te simti bine prin Franta si sa ne mai scrii despre modul de viata al francezilor si profit de ocazie sa mai arunci o privire pe site ul pe care il fac http://www.sindresti.nvn.ro/ pt ca am pus un widget unde poti sa scrii online , sper sa ti placa si sa ne mai auzim.

    ReplyDelete
  2. vive la france

    ReplyDelete
  3. da ovidiu, ai dreptate iar analogia cu apa de canal și vinul este foarte potrivită, dar nu cred că soluția e să le îngrădim dreptul de a pleca în străinătate, fiindcă până la urmă, de bine de rău, sunt și ei cetățeni români și au aceleași drepturi ca noi. Am putea în schimb să creăm un sistem care să ne permită să îi repatriem pe cei care nu își văd de treabă și să putem verifica dacă muncesc sau cerșesc. Dar pt asta tb să existe și o bună colaborare între poliția română și cea din țară de destinație.

    ReplyDelete
  4. Da, cred ca am exagerat putin si eu cu acest "prea le dam liber" dar m-am referit la faptul ca ar trebui putin "filtrati" in momentul cand pleaca din tara, de ex. daca au antecedente penale, amezi penale etc.sa nu li se permita sa iasa din tara asa de usor pt ca alta modalitate nu prea exista. Iar in momentul cand ajungem sa i repatriem eu zic ca e tarziu si problema trebuie prevenita si nu rezolvata ulterior, iar in privinta colaborarii banuiesc ca exista intre ministere dar nu stiu cat de eficienta este. Si acum o sa revin putin la ceea ce mi-ai scris pe blog (apropo o sa te rog sa te uiti atat pe site cat si pe blog ca am dat un raspuns la ambele) si as vrea sa te intreb daca poti sa mi dai adresa ta de yahoo pt ca sunt cateva probleme pe care nu le-am putut scrie pe blog ci numai pe mess sau pe mail si pe langa asta este un mod mai bun de a vorbi si a imi da eventual cateva sfaturi din experienta ta pt ca eu sunt la inceput, deci daca se poate sa mi dai adresa ta de yahoo poti sa o scrii pe adresa de mail sau id sindresticomunadumbravita@yahoo.com (cea de pe site) si apoi o sa ti dau si eu adresa de yahoo tot pe acest e-mail pt ca nu stiu daca e indicat sa o scriu direct pe blog.

    ReplyDelete