 |
| She - Elvis Costello |
E seara la Palat. Biblioteca e aproape pustie. Doar Alex si bibliotecara, o femeie trecuta de 40 de ani care acum, cel mai probabil, se joaca Solitaire pe calculator. "De ce exista oare calculatoare intr-o biblioteca? Nu intra in conflict cu cartile, nu se anuleaza reciproc precum materia si antimateria, hartia si virtualul?" se intreaba retoric Alex.
"O Doamne, chiar ma plictisesc daca am ganduri de astea asa filozofice", isi spune Alex tot in gand.
E ora 18, dar e toamna tarziu si afara aproape ca s-a innoptat. Alex se pregateste sa plece. Isi strange lucrurile, dar inainte trece pe la baie. Baia e decorata intr-un stil ce aduce cu Rococo, un Rococo românesc însă. Alex admiră decoraţiunile băii în timp ce urinează. Apoi se spală pe mâini şi se întoarce în bibliotecă pentru a-şi lua lucrurile.
Ajuns la locul său Alex vede pe scaunul vecin o haină."Cine naiba o veni la ora asta?", se întreabă el. Răspunsul apăru la scurt timp de după rafturi. Era un "răspuns" brunet, cu părul lasat putin mai jos de umeri, cu un chip cu usoare trasaturi asiatice, un bust foarte generos si cu ochii negri negri. Ochii ei erau atat de negri incat pareau niste gauri negre din a caror atractie nimic nu ar fi scapat, nici macar lumina, dar cine ar fi vrut sa scape...
Ea il privi pe Alex. Zambi usor si apoi:
- Buna... Corina, spuse ea si intinse mana.
- Buna... Alex, imi pare bine, zise el cu mult aplomb incercand sa nu de-a impresia ca e total buimacit.
Alex o recunoscuse, o mai vazuse o data la cursuri, in urma cu doi ani, erau la aceeasi facultate. Abia acum insa ii stia si numele, Corina....
- Te pregateai sa pleci ?, intreba Corina uitandu-se la geanta lui Alex.
Alex fixa cu privirea geanta pret de cateva secunde. Corina il privi nedumerita de ce nu primeste un raspuns si repeta intrebarea.
- Te pregateai sa pleci?
- Aaa...nu, tocmai am sosit.
Bibliotecara auzi aceasta conversatie, datorita linistii din camera, si incepuse sa zambeasca pe sub mustati. Cei doi se aseaza la masa si continua sa munceasca la proiectele lor.
Dupa acea seara Alex si Corina s-au revazut de multe ori. Au trecut multe seri si chiar cateva anotimpuri.
E din nou toamna. Noiembrie. Cei doi prieteni buni coboara scarile Palatului si dupa ce ies din labirintul de camere ajung in curtea interioara. Afara e noapte deja, desi nu este tarziu. E o lumina difuza data de neoanele ce isi arunca lumina electrica spre peretii albi ai palatului pentru ca apoi să se reflecte pe copaci, pe alee si pe chipuri. Chipul Corinei capatase o aura aurie.
E racoare. Corina da sa se incheie la haina. Alex o ajuta. In timp ce se chinuie cu ultimul nasture, Alex observa chipul zambitor al Corinei care il priveste intr-un mod neintentionat de seducator.
Alex isi face curaj. E timpul sa-i spuna, dar e greu. Este intr-o situatie total noua. Niciodata el nu a continuat o relatie de amicitie cu o femeie fata de care se simte atras, dar cu Corina a simtit din prima clipa ca parca gandurile lor provin din aceeasi minte. Au fost luni, ani, in care nu mai simtea nimic profund pentru ea, in care o vedea doar ca cea mai buna prietena, dar sentimentele tot reveneau periodic fiindca sufletul nu ii da pace mintii, mai ales atunci cand are dreptate.
- Corina, trebuie sa iti spun ceva. Uite...te cunosc in cele mai mici detalii. Desi nu te-am vazut goala, te-ai dezbracat de multe ori in fata mea. Si totusi... ce n-as da sa-mi fi straina, sa-ti fiu strain ca sa ne putem dezbraca din nou, ca sa ne putem descoperi din nou, dar cu mai multa pasiune.
- Poftim? replica Corina nedumerita de ce auzise.
- Lasa-ma te rog sa termin. Nu-ti cer nimic ci doar iti spun. Cumva viata ne-a tot readus de mai multe ori impreuna, desi amandoi am schimbat joburi, iubiti, iubite si ne-am schimbat si noi. Dupa cinci ani suntem din nou in acelasi loc, aici la Palat. Iti mai amintesti cum ne-am cunoscut? Nimic nu e intamplator.
Corina se uita cu ochii ei negri fix in ochii lui Alex, vrand parca sa-i suga si mai multa dorinta. Alex continua.
- Acum cinci ani stateam in acelasi loc, pe aceeasi alee. Eu te incheiam la haina si cautam momentul sa te sarut. Tu ti-ai dat seama si ai zambit. Nu am sa incerc sa te sarut acum, fiindca un sarut ar fi prea banal si oricum as fi probabil dezamagit. Nu are cum sa fie mai placut decat in imaginatie. Oricum eu nu imi doresc doar buzele si trupul tau, vreau mult mai mult, vreau sufletul tau, vreau sa mi-l vinzi pe gratis. Nu vreau sa il fur, fiindca daca l-as fura probabil ca ar trebui sa il dau la un moment dat inapoi. Nu stiu daca il merit. De fapt... il merit! Il merit nu pentru ceea ce sunt eu, ci pentru ceea ce sunt eu cand sunt cu tine.
Corina continua sa il priveasca pe Alex si nu spune nimic. Alex mai dorea sa spuna ceva, dar se opreste. Se uita la Corina. Corina la el. Nu prea se mai recunosc unul pe altul. Doi straini in noapte se uita unul la altul.
- Eu atat am avut de spus, conchide Alex si pleaca.
0 comments: