„Suntem tari, suntem aici de 2000 de ani”, o replică pe care o aud adesea, deşi mult mai rar în ultima vreme, din gura concetăţenilor cu care interacţionez. Este adevărat, suntem aici, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, de 2000 de ani. Am rezistat însă , la intersecţia imperiilor, prin compromisuri. Nici nu se putea altfel, dar majoritatea compromisurilor au fost făcute cu onoare, spune istoria. ONOAREA este însă, de ceva vreme, un principiu pe cale de dispariţie în mentalul românilor, fiind înlocuit cu VALOAREA.
De la demisionez în cinci minute, la Năstase, Voicu, Ridzi, Păsat am ajuns acum prin cazul Severin să dovedim şi Europei întregi că demisia de onoare este o sintagmă străină politicii româneşti.
Fostul preşedinte german, Horst Koehler, demisiona în urmă cu mai bine de 6 luni din cauza unei nefericite scăpări de sinceritate, recunoscând în mod indirect că Germania are interese comerciale în Afganistan. În scandalul recent din Parlamentul European, cei doi „colegi de suferinţă” ai lui Severin, austriacul de dreapta Ernst Strasser şi slovenul de stânga Zoran Thaler şi-au dat demisia din PE imediat după izbucnirea scandalului. Adrian Severin a preferat să rămână. S-a mulţumit şi cu locul „de seamă” din ultimul rând, între europarlamentarii Corneliu Vadim Tudor şi George Becali, loc care i-a revenit de drept după ce a fost exclus din grupul socialiştilor europeni.
De ce nu demisionează la fel de uşor politicienii români ca cei străini? Poate că politicienii români sunt nişte luptători, care nu renunţă niciodată, care nu cedează fără să lupte până la capăt. Dacă ar fi aşa, atunci demnitarii români ar fi de lăudat, numai că demisia de onoare nu înseamnă nicidecum să renunţi la luptă ci înseamnă să îţi recunoşti vina, chiar şi numai vina de a fi implicat într-un scandal.
Scandalul are toleranţă 0 în Parlamentul European, pe când în Parlamentul din Casa Poporului scandalul este pe ordinea de zi. Lipsa de onoare a lui Severin şi a altor demnitari români aflaţi în aceeaşi situaţie face un mare rău României.
Problema cea mai mare este că...
citeşte editorialul integral
0 comments: