Este marti si primavara, ba nu... e joi. Mda... e joi si e toamna. De fapt, e luni si e iarna. In fine, oricum nu conteaza, caci toate zilele sunt la fel. E ora 5, iar Paul tocmai a terminat programul de munca si trebuie sa se grabeasca spre casa ca sa continuie cu alta munca, un fel de second job.
Alearga spre tramvai. O domnisoara ii taie calea. E posibil sa fie foarte frumoasa. Paul nu are insa timp sa o priveasca atent si apuca doar sa observe ca e 'buna'. Obiectivul lui numarul unu e acum tramvaiul. A reusit, a urcat chiar inainte ca vatmanul sa ii inchida usa in nas, prin puterea 'divina' cu care a fost investit, ca stapan al portilor cu inchidere pneumatica.
Tramvaiul porneste cu o smucitura puternica. Se pare ca vatmanul se crede din nou Schumacher. Paul strange cu putere bara de fier lipicioasa ca sa invinga inertia si aproape isi lipeste fata de geam privind afara, in gol. Dupa putin timp...
- Salut! Ce mai faci?
...
- Salut! Ce mai faci? repeta aceeasi voce.
Pare o voce de copil. Paul isi intoarce privirea. In spatele lui e o fetita. Nu ii da mai mult de 7-8 ani. Poate nici atat.
Ii raspunde uimit:
- Bine... si in acelasi timp ii cauta cu privirea parintii, dar fetita e singura.
Te-ai pierdut? o intreaba Paul.
- Nu, eu nu m-am pierdut. Tu?
- Ne cunoastem de undeva?
- Da. Nu ma recunosti? Suntem prieteni de cativa ani.
- Prieteni? De cativa ani?
- Da.
- I-auzi, de cativa ani... Si cum ne-am cunoscut? o intreaba Paul zambind, crezand ca e un joc.
- Suntem prieteni apropiati de aproape 6 ani, dar nu pot sa spun ca ne cunoastem.
Discutia incepe sa devina din ce in ce mai ciudata si mai bizar este faptul ca ceilalti calatori nu par sa aiba nici o reactie. Paul se pregateste sa ii spuna ceva copilei ca sa termine conversatia si sa ii caute parintii, dar fetita continua:
- De fapt, ne-am intalnit intr-o marti, primavara, ba nu... era joi, toamna, sau poate luni, cand zilele incepeau sa fie toate la fel. Tu incepusesi sa lucrezi la o carte. Apoi te-ai angajat, un job care credeai ca iti place, desi iti rapea tot timpul. Ti-ai dat pe jumatate seama ca nu te simti implinit, ca nu e ceea ce iti doresti, dar a inceput sa nu iti mai pese. Cam atunci ne-am intalnit noi doi, cand noptile au devenit linistite pentru tine, cand ai inceput sa visezi doar ce faceai azi sau ieri si nu la ce vei face maine.
- ...
- Acum te grabesti, nu-i asa? Te grabesti sa ajungi acasa. O sa imbuci ceva repede, poate o conserva sau in cel mai bun caz o treci din nou pe la Mac. Dupa care o sa te pui sa lucrezi din nou, pana noaptea tarziu si maine va fi ca azi, fiindca si azi a fost ca ieri...
- Cine esti tu?
- Nu conteaza, dar cand va conta eu nu voi mai fi.
Fetita se indreapta apoi spre usa si chiar inainte de a cobori din tramvai isi mai indreapta o data privirea spre Paul si ii spune:
- Eu cobor aici, dar... ne mai intalnim noi.
Episodul urmator: Iubirea
0 comments: