HOME  |  Cine sunt eu  |  Povesti  |  Povesti video  |  Filosofie  |  Poezie  |  Povesti SF |  Replici filme

Aug 7, 2011

Cele patru suplicii ale vietii. Iubirea

"Tes souvenirs se voilent/Tu vois passer le train/Et la blancheur des voiles/Des femmes tenant un fils/Et l'odeur du jasmin/Qu'il tenait dans ses mains/Au Café des Délices... Yalil yalil abibi yalil/ Yalil yalil abibi yalil" rasuna vocea lui Patrick Bruel intr-o cafenea de la malul marii. Nu, nu e vorba Marea Mediteraneana ca in melodie, fiindca nici cafeneaua nu este "Cafe des Delices", ci doar o cafenea obisnuita si cam prost decorata de pe malul Marii Negre, aproape de portul din Constanta.

Stefan isi soarbe cafeaua, cercetand din cand in cand telefonul. Telefonul sau se incapatineaza sa ramana mut. Intarzie. "Of... femeile astea, de ce oare cred ca nepunctualitatea e o conditie sine qua non pentru prima intalnire?" se intreaba el in gand.

Se uita la ceas. E 7 si 10 minute. Observa care are o zgarietura pe cadranul ceasului, dar nu stie de cand sau cum l-a zgariat. Continua sa priveasca pentru cateva secunde cum penele ceasului se misca, parca pe furis, masurand trecerea timpului.

- Am sosit, se aude o voce.


Stefan isi ridica brusc privirea si vede de cealalta parte a mesei o femeie, pe la vreo 30 de ani, cam de varsta lui. Are parul negru, carliontat si trasaturi foarte senzuale, dar fata e plina de cosuri. "Ce femeie frumoasa, pacat ca are ditamai acneaa pe fata", isi spune in gand Stefan.

- Poftim? intreaba nedumerit Stefan.

- Am sosit, repeta femeia care se asesaze fara sa observe la masa cu el.

- Imi cer scuze. Cred ca e o neintelegere. Eu astept pe altcineva. Cam intarzie, e adevarat, dar...

- Nu va veni.

- Cum? De unde stiti?

- Nu va veni, fiindca o cauti mereu si o astepti.

- Nu inteleg. Imi cer scuze. Va rog... Nu stiu ce este asta. Poate un joc, dar eu chiar astept pe cineva si va rog frumos inca o data sa...

- De ce ma alungi din nou, Stefan?

- De... de unde stiti cum ma cheama? intreaba balbait Stefan.

- Ne cunoastem de mult, de foarte mult timp.

- Sunteti vreo fosta iubita de-a mea?

- Nu :) Sunt mult mai mult decat atat. Sunt toate iubitele tale, ma rog... aproape toate.

- Poftim?

- Si nu numai atat. Eu ti-am fost alaturi tot timpul: prima oara cand te-ai indragostit, prima oara cand ai sarutat o femeie si ultima oara cand ai suferit. Eu reprezint tot ce bun in tine.

Stefan se ridica, vrand sa plece. E convins ca are de-a face cu o nebuna.

- Ma crezi nebuna, nu? Ei bine, da. Sunt nebuna. Daca as fi rationala, nu as mai fi deloc. Nu ma mai cauta, Stefane?

- Ce tot vorbesti? Nu te-am cautat niciodata?

- :) Ma cauti mereu. Dar degeaba, fiindca eu pot fi doar gasita, nu si cautata. Stai jos, te rog. Nu mai avem mult timp.

Stefan e hotarat sa plece, dar ceva il atrage. Se mai uita o data la femeia care ii vorbea ca o nebuna si observa ca...

- O, Doamne! Ti-au disparut cosurile. Cum e posibil? Aveai ditamai acnea pe fata.

- :) Nu Stefan. Nu aveam cosuri. Asa ma vedeai tu. Eu tot timpul sunt frumoasa si perfecta, doar perspectiva ta difera.

- Ai spus ca nu mai avem mult timp, spune Stefan cu o voce inecata.

- Asa e. Stefan, mai ai o sansa. Poate e ultima. Nu ma mai cauta, gaseste-ma. Priveste dincolo de "cosuri" si... cel mai important, nu ma mai tine doar pentru tine, imparte-ma caci nu pot fi doar a ta. Acum eu trebuie sa plec, dar daca ai noroc, mult noroc, poate ne mai intalnim.

Femeia se ridica si da sa plece.

- Stai! Cine esti?

- Sunt nesfarsita...

Stefan ramane mut la masa sa, de la o cafenea de pe malul Marii Negre, aproape de portul din Constanta. Isi duce ceasca cu cafea la gura si o bea pe toata fara sa simta vreun gust. Nici nu apuca sa puna ceasca pe masa si femeia pe care o astepta soseste.

- Buna, imi cer mii de scuze pentru intarziere.

- Buna... Nu-i nimic, ii raspunde Stefan privind-o in gol.

- Ai patit ceva? Esti cam palid.

- Nu, nu... Ma bucur sa te vad, continua el zambind, incercand sa-si revina.

- Si... arat diferit in realitate?, intreaba femeia razand, incercand sa sparga gheata.

- ...

- Cu ce va servesc, intrerupe chelnerita discutia.

Stefan isi muta privirea de pe femeia de la masa spre chelnerita.

- Aaa... ne mai lasati putin sa ne...

Vorbele lui Stefan raman in aer. Se uita mut la chelnerita. Dupa 10 secunde de mutenie devine stanjenitor, dar chelnerita incepe sa zambeasca suav si in acelasi timp rusinata. "Ciudat... nu o vazusem prima data, cand mi-a servit cafeaua", isi zice Stefan in gand.

Stefan izbucneste in ras, un ras puternic si sanatos.

- Ce s-a intamplat? De ce razi? intreaba femeia de la masa.
- Rad fiindca doar asta pot sa fac acum :)))



Episodul anterior: Indiferenta
Urmeaza: Cele patru suplicii ale vietii. Uitarea