O statie de metrou, aglomeratie si zgomot. Un suierat infundat se aude venind de la capatul scarilor ce dau spre peron. Oamenii incep sa grabeasca pasul, unii chiar sa alerge. Printre alergatorii urbani se afla si Valentina, care sprinteaza ca un adevarat atlet pe tocuri pentru a prinde metroul.La un moment dat insa sprintul ei este blocat de niste lenesi care urca agale scarile in sens invers, sunt lenesii care tocmai au coborat din metrou. Valentina incearca sa isi faca loc printre ei. A ajuns la peron. Aproape a reusit, dar deodata parca se izbeste de un zid. Impactul este puternic. Valentina se dezechilibreaza si cade.
"Atentie! Se inchid usile". Valentina este prabusita pe gresia murdara a peronului, iar metroul se pune in miscare. Incepe sa se resimta. S-a lovit la sold si putin la mana, dar nu simte durere, ci mai mult amorteala.
Deasupra ei vede o mana. O mana intinsa.
- Imi cer mii de scuze, ii spune barbatul care i-a intins mana. De el se lovise Valentina grabindu-se sa prinda metroul.
Barbatul o ajuta sa se ridice si sa isi recupereze geanta de pe jos.
- Nu va uitati pe unde umblati! ii spune Valentina barbatului pe un ton ridicat.
...
- Ce naiba! Puteam sa imi rup gatul si am pierdut si metroul.
- Urmatorul metrou vine in 5 minute, raspunde barbatul.
- Da mersi, stiu si eu sa citesc panoul, spune ironic Valentina.
- Da, unde va grabeati?
- Cum adica unde? Sa prin metroul?
- De ce?
- Domnule... deja deveniti enervant. Va multumesc ca m-ati ajutat sa ma ridic si ca din cauza dvs. am pierdut metroul. La revedere!
Barbatul zambeste si repeta intrebarea:
- De ce?
- De ce ce?
- De ce va grabeati sa prindeti acest metrou, cand stiti ca urmatorul soseste in maxim 7-8 minute?
- Ca sa nu pierd 7-8 minute discutant ineptii cu dvs. Asa ca va rog sa ma scuzati, dar prefer sa astept metroul singura.
- :)) Valentina, cu cat te grabesti mai mult cu atat pierzi mai mult timp si nu il poti recupera, fiindca tot timpul tau trece in graba.
Valentina il priveste uimita pe necunoscutul care tocmai ii rostise numele.
- De unde imi stiti numele. Mi-a cazut cumva buletinul? (se uita in geanta)
- Noi ne cunoastem de mult timp.
- Cum? De unde? Eu nu va recunosc?
- Iti amintesti atunci cand un hot de buzunare ti-a furat mapa, iar tu desi aveai doar niste proiecte pentru facultate in ea, ai alergat dupa el si l-ai batut cu umbrela in cap ca sa ti-o recuperezi?
- De unde stiti asta? Aaa, am fost colegi la facultate fiindca multora le-am povestit aceasta scena.
- Nu, ne cunoastem dinainte.
- Iti amintesti ca primul tau sarut s-a petrecut chiar intr-o statie de metrou. Pe o alta magistrala insa, nu aceasta.
- Poftim? Sunteti prietenul vreunui fost iubit din adolescenta?
- Nu, ne cunoastem de mai mult timp.
- Iti amintesti cand erai mica si ai cazut de pe un gard din gradina? Ti-ai luxat glezna atunci, dar tu ai continuat sa alergi pana cand s-a umflat.
- Ma cunoasteti din copilarie asadar, replica Valentina uimita.
- Te cunosc de mai mult timp. Te cunosc de la inceput.
Valentina se uita inmarmurita la acel barbat care parea ca ii cunoaste viata in cele mai mici detalii. Oare cine este? se intreba ea. Conversatia cu necunoscutul o aduse aproape intr-o stare de panica.
Metroul a ajuns in statie. Valentina se avanta spre usile metroului, vazandu-l ca pe o salvare. Inainte ca usile sa se inchida il mai privi o data cu spaima in ochi pe barbatul necunoscut.
- Imi pare rau! ii striga acesta de pe peron.
- Poftim? intreaba Valentina incercand sa auda prin vacarmul din statie.
- Imi pare rau! repeta barbatul.
De data aceasta Valentina a auzit. Usile se inchid, iar metroul este inghitit de intuneric.
Ajunsa acasa, inca marcata de cele intamplate, Valentina isi face un ceai fierbinte pentru a se linisti. In timp ce isi savureaza ceaiul aude telefonul. Dupa cateva secunde de cautare prin geanta, il gaseste si raspunde.
- Buna seara, sunt doctorul Eugen Costaciuc. V-au sosit analizele.
- Buna seara, domnule doctor. Si? Sunt ceva probleme?
- Imi pare rau. Aveti cancer.
0 comments: