Asa... despre viata

Am ajuns la o varsta la care rudele apropiate, adica mama si cele doua bunici incep sa faca presiuni asupra mea sa ma insor. Da stiu... probabil ca nu sunt singurul aflat in aceasta situatie.

Am avut recent o discutie cu bunica mea materna in care imi spunea, pe limba ei simpla, dar plina de intelesuri, ca ar cam trebui sa iau viata mea sentimentala mai in serios si sa imi caut o "fatuca" cu care sa ma insor.

Evident ca majoritatea acestor discutii se termina in rasete din partea mea si in frustari de cealalta parte, dar in ultima discutie pe acest subiect, au avut loc doua schimburi de replici, as zice mai profunde.

"De ce vrei ma insor? Te nasti, faci scoala, muncesti zi de zi, te insori, faci copii si mori. Asta face toata lumea. Ce fel de viata e asta!?", am zis eu.

"Pai noo... Schimb-o tu daca poti!", a zis bunica mea.

La momentul respectiv, am simtit un fel de mila fata ea. Ea s-a maritat la 15 ani cu bunicul meu, care avea 18 ani. Ea nu avut multe mijloace la indemana ca sa isi schimbe destinul, ca sa schimbe mersul traditional al lucrurilor.

Dar oare eu am? Pana acum as fi zis ca DA, un DA hotarat. Ieri seara, am fost in mall. Si cum ma plimbam eu prin mall, am incercat sa observ oameni, indivizi, nu doar tipe misto.

Unii singuri, altii de mana cu prietenul/prietena, unii cu copiii dupa ei, unii imbracati bine, altii imbracati "traditional". Fiecare dintre ei era diferit, dar toti aveau ceva in comun: erau sclavi.

Niciunul dintre ei nu era capabil sa faca alegeri importante, indiferent de statut. OK... puteau alege daca isi luau shaorma sau pizza, daca merg la teatru sau la film sau chiar daca se casatoresc vreodata sau nu, sau daca fac copii sau nu.

Niciunul dintre ei nu puteau insa decide, alege, daca o sa fie fericiti sau nu, daca o sa fie sanatosi sau nu, daca o sa moara tineri sau o sa moara batrani. Adica... pana la urma... ei nu puteau alege daca o sa se trezeasca in ziua urmatoare.

Deci bunica mea are dreptate. Sunt la fel de neputicios ca ea, desi intre mine si ea exista o diferenta de multe clase si multe mijloace.

Nu pot sa schimb nimic cu adevarat important si daca o fac, o fac din pura intamplare, fara sa fiu constient de urmarile decizilor pe care le iau in fiecare zi. Mergand pe aceasta logica se ajunge usor la concluzia ca noi luam in fiecare clipa decizii vitale, dar de fapt nu le luam, pentru ca nu ai cum sa iei o decizie din moment ce tu nu stii ca iei o decizie. Mda... e complicat.

Asadar, fiecare decizie inconstienta pe care o luam poate duce la o viata lunga, la fericirie sau nu. Chiar si chestiile mici conteaza, de exemplu daca decizi sa iesi cu cineva sau nu, daca decizi sa mergi intr-un anumit loc sau nu.

Cat despre rugamintea bunicii mele, ca sa iau decizia sa ma insor... Desi stiu ca nu imi citeste blogul, ii spun sa stea linistita, ca oricum aceasta decizie nu imi apartine :)