O seara de toamna, un Bucuresti aglomerat, claxoane, agitatie. Viata de noapte, cu volumul dat la maximum, dar cu profunzime minima.
George asteapta in masina si priveste traficul si agitatia de afara. La un moment dat vede in oglinda o silueta ce apare din intuneric. Cu cat se apropie, formele unduitoare, sexy si adorabile in acelasi timp, i se disting din ce in ce mai bine. O recunoaste. Este ea, cea pe care o asteapta. O asteapta insa fara asteptari, sau cel putin asa isi propusese.
- Buna Daniela. Pofteste!
Daniela se urca in masina si cei doi pornesc spre restaurant, incercand sa razbata prin traficul infernal, de la ora de varf. Condusul este cu atat mai greu cu cat George trebuie sa dea dovada de atentie distributiva, un ochi la ea, un ochi la trafic.
Ajung in cele din urma la restaurant cu bine, dar pericolele abia incep. Cei doi iau cina. O cina foarte gustoasa, desertul insa este un pic mai amar. Cei doi au in spate o mica istorie, un joc de-a soarecele si pisica, in care pisica nu stie daca vrea sa prinda soarecele sau doar ii place sa il urmareasca. Nu este o pisica rea, este doar o pisica indecisa. Iar George este un soarece defect, caruia ii place sa fie urmarit de pisica.
E vremea insa ca toate capcanele sa fie scoase la iveala. E vremea pentru adevaruri, caci toamna e anotimpul perfect pentru suferinte.
E liniste in compartimentul mic si inghesuit, ce serveste ca loc pentru nefumatori. Un loc bun pentru discutii. George incepe sa puna intrebari, desi nu vrea sa afle raspunsuri, dar trebuie. Adevarul este intotdeauna mai bun, chiar daca deseori ucide speranta.
Dupa cateva minute de discutii se lasa liniste. Adevarurile au nevoie de o pauza. Trebuie ingestate. Cei doi nu se mai privesc ochi in ochi asa cum faceau inainte. Privesc amandoi in jos, ca si cum si-ar ascunde privirile pentru a nu-si trada "adevarurile".
George cere nota. Seara insa nu s-a terminat inca. Urmeaza drumul spre casa ei. Pe drum cei doi nu isi prea vorbesc. Pana la urma, prea multe vorbe strica.
George parcheaza in fata blocului ei. Ea asteapta concluzii. E greu sa tragi concluzii, fiindca prin definitie concluzia echivaleaza cu sfarsitul. Sfarsitul e intotdeauna trist, numai ca fiecare sfarsit este de fapt preambulul unui nou inceput. Totul e ciclic.
- Daniela, noi doi nu putem fi prieteni, fiindca de fiecare data cand ne intalnim eu imi pun intrebarea: "Oare o voi putea saruta la sfarsitul intalnirii?"
- Inteleg, raspunde Daniela. Vreau sa stii ca nu a fost totul in capul tau. Recunosc ca si eu am filtrat cu tine. Si eu am o parte din vina.
- Vina pentru ce? Nu s-a intamplat nimic rau. Suferinta din dragoste este dureroasa, dar este o durere a fericirii pana la urma, o durere sanatoasa.
Daniela zambeste, iar ochii ei, usor umezi, il privesc George. Cu siguranta este mai mult in acei ochi decat se spune. Cu siguranta exista adevaruri nespuse. Dar ce conteaza? Adevarurile nespuse sunt adevaruri lase si poate ca nici nu merita sa iasa la iveala.
Cei doi se apropie sa isi ia ramas bun. George o saruta pe obraz, dar cei doi raman putin timp incremeniti in moment. Obraz in obraz, atat de aproape si totusi atat de straini. Seara se incheie intr-o imbratisare. Si pana la urma, totul se dovedeste mai profund si mai patimas decat un sarut.
0 comments: